VALURI DE VEȘTI BUNE






12/01/2022

Parcă ieri făceam împreună #ValuriDeBine la Swimathon București 2022. Dar lunile au trecut, treabă s-a făcut și am vrea să va povestim tot.

Asociatia Little People Romania. Povestea curajului a ajuns la 335 de copii internați la Institutul Oncologic, Spitalul Marie Curie și Institutul Clinic Fundeni, și prin activități terapeutice și prin remobilarea camerei de joacă de la Insitutul Oncologic București.
Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Neurodegenerative din Romania a organizat evenimentul anual MS Kids în august.
Fundatia Inima de Copil a virat bursele de studiu pentru 3 luni către 10 tineri din județele Brăila, Vrancea și Vaslui și 7 copii au intrat și într-un program de mentorat.
Asociația Club Sportiv Climb Again. Membrii Lotului Național de Paraclimbing au cucerit Elbrus (5.642 m), cel mai înalt vârf din Caucaz.
Asociatia Prometeu -Educatie si Dezvoltare Personala. 20 de tineri au participat la sesiunile de consiliere vocațională de grup și 17 la sesiuni individuale.
? Noul centru al Asociației „Ana și Copiii” urmează să fie deschis la începutul anului viitor. Acum se lucrează la finisajele interioare.
Fundaţia FARA a achiziționat 240 de kit-uri care îi ajută pe părinți să continue acasă terapia copiilor.
Daruieste Aripi a realizat 73 de deplasări către 57 de copiii cu cancer și alte boli grave și a făcut monitorizare prin 360 de convorbiri telefonice.
Asociația CONIL a încheiat contracte cu 3 bazine de înot și a fost implementat un sistem prin care 100 de copiii cu dizabilități participă la ore de înot specializat.
Touched Romania a putut să își continue activitatea prin: consiliere, cursuri, terapie ocupațională, iesiri de relaxare cu mamele și copiii, dar și înscrierea copiilor la creșă, grădiniță, a mamelor la cursuri și interviuri.
Asociatia M.A.M.E a oferit deja 480 de ședințe de fiziokinetoterapie pentru 40 dintre copii beneficiari.
Crucea Roșie Română – Filiala Sector 6 București a stabilit protocoalele de colaborare cu instituțiile- potențiali beneficiari și adaptarea cursurilor la vulnerabilitățile grupurilor vizate.
Centrul Educație pentru Știință a oferit un program de două săptămâni pentru 59 de elevi și altul de o săptămână pentru 35 de profesori.
? Copiii Centrului Comunitar Obor al Asociației CARUSEL au avut asigurate mesele și materialele educative pentru aceste luni.
? Pentru că fondurile strânse la Swimathon pentru Asociația Ajungem MARI au depășit obiectivul inițial, a crescut numărul total al beneficiarilor la 300.
? Echipa De-a arhitectura a avut întâlniri online de planificare și organizare și a definitivat calendarul proiectului.
? S-au suplimentat ședințele de terapie pentru cei 23 de copii cu autism și alte tulburări de dezvoltare din cadrul Centrului de zi – Asociaţia Învingem Autismul.
? Pentru Casa Bună de la Nucșoara, cele 3 luni au însemnat avizare din partea administrațiilor, studiu geologic și de planificare a arhitecturii.
Asociatia P.A.V.E.L a cumpărat articole pentru pachetul de primă internare în spital pentru 80 de cazuri recent diagnosticate cu o formă de cancer.
? S-a deschis cea de-a doua “căsuța Help Home”, care va oferi servicii gratuite celor 7 copii incluși în programul Help Autism.
Asociația Dream Project România a amenajat primul centru comunitar pentru mame vulnerabile din sectorul 1, cu cheltuielile administrative acoperite pentru 8 luni.
Asociatia ZI de BINE a realizat 18 ateliere pentru identificarea dorurilor: patrimoniu, scriere creativă, arhitectură, fotografie, cântece și dansuri tradiționale.
Asociația Terre des hommes va implementa proiectul la sfârșitul acestui an, iar cei 89 de copii din două sate din județele Iași și Vaslui vor primi materialele necesare de la Fundatia Vodafone până la sfârșitul lunii februarie.
? Noi, Fundația Comunitară București, am putut antrena #CelMaiMareValDeBine de până acum. Mulțumim!
Rămânem împreună: donatori, înotători și proiectele comunitare.





Din 2013, Fundația Comunitară București organizează anual Swimathon București.

FUNDAȚIA COMUNITARĂ BUCUREȘTI

https://fundatiacomunitarabucuresti.ro