Asociația Comunitățile Viitorului






20% din obiectiv financiar a fost realizat.
20% Complete
10050 Lei din totalul de 50000 Lei au fost strânși până acum!

Nume proiect

Biblioteci cu Impact: De la bibliotecă la inițiativă comunitară.

Domeniul în care se încadrează proiectul

învățământ, educație, cercetare

Scurtă descriere a organizației

Asociația Comunitățile Viitorului (ACV) este o organizație non-guvernamentală înființată în 2022, care lucrează pentru dezvoltarea comunităților prin educație, incluziune socială și inovație. Colaborăm constant cu biblioteci publice, pe care le sprijinim să devină spații vii de întâlnire, învățare și inițiativă comunitară.
Prin proiectele noastre, susținem bibliotecarii să își dezvolte competențe relevante pentru prezent și viitor – de la lucru cu comunitățile, la facilitarea colaborării și dezvoltarea de programe educaționale cu impact. Credem că bibliotecile pot juca un rol important în comunități atunci când oamenii care le animă sunt sprijiniți, conectați și valorizați.

Scurtă descriere a proiectului

Biblioteci cu Impact este un proiect care își propune să formeze și să conecteze o rețea de bibliotecari implicați în inițiative comunitare. Printr-o școală de vară intensivă de leadership, bibliotecari din comunități și contexte diferite se întâlnesc, învață împreună și își dezvoltă competențe practice de comunicare, leadership și inițiere de proiecte comunitare.
Proiectul creează un cadru de învățare colaborativă, în care bibliotecarii își pot împărtăși experiențele, pot construi relații profesionale și pot pune bazele unor colaborări pe termen mediu și lung. Accentul este pus pe învățare aplicată, lucru în echipă și sprijin reciproc, astfel încât participanții să se întoarcă în bibliotecile lor cu instrumente concrete și mai multă încredere în rolul lor comunitar.
Școala de vară nu este un scop în sine, ci un punct de pornire pentru o comunitate profesională activă și conectată. Ediția din acest an reprezintă o etapă de pilotare, învățare și consolidare a acestui model.

Donatori (click pentru a extinde...)

Totalul sumelor strânse este alcătuit din totalul donațiilor făcute direct către organizație, cât și al donațiilor făcute în susținerea echipelor și înotătorilor-fundariseri individuali.

Donație anonimă
10 RON
2026-04-14 19:06:16

Donație anonimă
10 RON
2026-04-08 17:03:05

Donație anonimă
10 RON
2026-04-02 00:33:38

Delia Andronic
10 RON
2026-04-01 11:18:25


Echipe de înotători-fundraiseri (click pentru a restrânge...)

Card Image
5 valuri de implicare

Obiectiv financiar: 6000 lei

Donează

Card Image
Creators for Democracy

Obiectiv financiar: 5000 lei

Donează

Card Image
Crina Popescu

Obiectiv financiar: 1200 lei

Donează

Card Image
Cristina Vizitiu

Obiectiv financiar: 2000 lei

Donează

Card Image
Ioana Irinciuc

Obiectiv financiar: 1200 lei

Donează

Card Image
Iulia Irimia

Obiectiv financiar: 1200 lei

Donează

Card Image
Mihaela Andreea Hanganu

Obiectiv financiar: 1200 lei

Donează

Card Image
Mihai Baciu

Obiectiv financiar: 2000 lei

Donează

Card Image
Steli Grigore

Obiectiv financiar: 2000 lei

Donează

Card Image
Veveropârlii Verzi

Obiectiv financiar: 6000 lei

Donează

Închide lista de înotători-fundraiseri




Din 2013, Fundația Comunitară București organizează anual Swimathon București.

FUNDAȚIA COMUNITARĂ BUCUREȘTI

https://fundatiacomunitarabucuresti.ro